Pagini

Sunday, 31 March 2013

CONVERSAŢIE CU DALAI LAMA


Conversaţie cu Dalai Lama
la Mănăstirea Samye Ling, Eskdale Muir, Dumfriesshire
Care este rolul meditaţiei în viaţa Dvs?
Meditaţia joacă un rol foarte important în viaţa mea, cu siguranţă cel mai important. Meditaţia este esenţială dacă omul vrem să ne transformăm viaţa spirituală. În tradiţia budistă, viitorul depinde cu totul de faptele noastre. 

Şi acţiunea depinde de motivaţie. La nivelul motivaţiei se află, prin natură, contrariile umane ale emoţiilor negative şi pozitive. Prin pozitive înţeleg emoţiile care generează acţiuni care vor conduce la fericire, iar prin emoţii negative pe cele care aduc contrarul. Or, aceste emoţii negative există încă de la naştere şi, cum ele vin de la un început fără sfârşit şi fac parte din spiritul nostru, dacă am vrea să le suprimăm trebuie să dezvoltăm emoţii pozitive. De exemplu, pentru a slăbi ura, trebuie să dezvoltaţi contrariul, cum sunt compasiunea şi bunătatea. Va exista mereu un fel de competiţie sau de conflict. O parte sau alta va încerca mereu să iasă deasupra.
Dacă la plecare latura negativă este mai puternică decât latura pozitivă din cauza experienţei anterioare a unei persoane, va exista această competiţie sau acest conflict. Practica meditaţiei permite dezvoltarea aspectului pozitiv. A medita înseamnă a stabili o legătură cu latura pozitivă a gândurilor sau a emoţiilor. Şi cu cât o veţi utiliza mai mult, cu atât ea va avea mai multă forţă, ceea ce reduce în mod automat latura negativă. Astfel putem transforma totul. Meditaţia este aşadar foarte importantă în tradiţia budistă. Este crucială chiar.
Cum meditaţi Dvs personal în fiecare zi?
Practica mea de rugăciune sau de meditaţie zilnică poate varia. Această varietate este bineînţeles prezentă în toată practica budistă , în special în budismul Mahâyâna. Va fi vorba în principal de meditaţia analitică sau de meditaţia centrată asupra unui singur punct. Din experienţa mea, în unele domenii, meditaţia asupra unui singur punct este extrem de crucială. Da, în general, meditaţia analitică este foarte puternică, şi, de asemenea, mai simplă – în ce mă priveşte – decât meditaţia într-un singur punct pe care personal o găsesc mai dificilă!
Pentru ce mai dificilă?
Vedeţi Dvs, această practică cere cel puţin 3 luni sau un anumit timp de izolare completă, de solitudine. Este dificil. În primul rând, meditaţia analitică se adresează satisfacţiei noastre: realizarea naturii de fericire mundană şi a naturii de impermanenţă şi de suferinţă. Potrivit modului de a vedea budist, prea mult ataşament produce existenţa ciclică (samsara). Meditaţia ajută la reducerea dorinţei sau a ataşamentului pentru lucrurile mundane, inclusiv sexul. De o parte, există meditaţia analitică asupra compasiunii. Toate fiinţele sensibile vor, ca şi noi, să depăşească suferinţa şi să cunoască o fericire permanentă. A medita asupra acestei naturi sporeşte compasiunea noastră. Puteţi, de asemenea, să meditaţi asupra negativităţii şi să analizaţi, de exemplu, natura mâniei, mai ales a urii. Este un aspect esenţial din practica mea meditativă. Acestea sunt practicile mele de meditaţie obişnuite.
În rolul Dvs de lider al poporului tibetan trebuie să simţiţi o puternică mânie faţă de chinezi pentru ceea ce au făcut şi continuă să facă poporului Dvs. Dar ceea ce exprimaţi Dvs în lume nu este ură. Aţi putea să ne spuneţi, în termeni creştini, că Dvs vă iubiţi duşmanii? Cum anume meditaţia Dvs vă ajută să simţiţi mânie fără ură? Această înseamnă a-ţi iubi duşmanii?
Da. Există o practică specială care se numeşte „a da şi a primi”. Unul din principalele mijloace de a dezvolta compasiunea şi iubirea este aplicarea acestei metode. Vă vizualizaţi pe voi în curs de a da altora calităţile voastre pozitive, ca fericirea, gândurile şi emoţiile voastre virtuoase, apoi luaţi asupra voastră suferinţele şi dificultăţile lor, în deosebi emoţiile lor negative.
În practica mea cotidiană, acord o atenţie deosebită duşmanilor noştri chinezi, mai ales celor care sunt implicaţi activ în crimele înfăptuite asupra poporului meu. Vedeţi că nu putem considera totalitatea chinezilor ca fiind vrăjmaşii noştri, ci numai chinezii care sunt responsabili [de cele înfăptuite]. Este o formă de meditaţie pe care eu o practic. Iau asupra mea negativităţile, emoţiile, mînia, ura acestor chinezi, apoi le trimit toată energia mea şi gândurile mele pozitive. Este un mod de a da şi a primi. Este foarte util şi foarte eficace.
Credeţi că astfel de practici spirituale ar putea să se aplice în lume în ansamblul ei, inclusiv în domeniul politic în vederea gestionării conflictelor?
Nu ştiu. Când eu spun că este important, vreau să spun că este important pentru mine ca practicant budist. În practica mea zilnică, aceste practici sunt foarte importante şi utile.
Este realist să gândim că aceste practici ar putea fi practicate pe scară mai largă?
Nu ştiu, căci pentru a îndeplini această practică trebuie cunoscute şi alte practici în legătură cu acestea. Budiştii acceptă de exemplu teoria renaşterii şi potenţialul de trezire al tuturor fiinţelor. Acestea fac parte din contextul practicii budiste şi toate aceste aspecte sunt imbricate. Dacă, pentru Dvs, nu există decât o singură viaţă, lucrurile sunt dintr-o dată mai simple! Dvs m-aţi întrebat despre rugăciunea mea cotidiană şi eu v-am explicat-o ca budist!
Ce i-aţi spune Dvs unui creştin care intenţionează să devină budist sau unui budist care intenţionează să devină creştin?
La acest subiect, eu spun în general că este foarte complicat. A-ţi schimba religia este o decizie foarte importantă care cere, prin urmare, cea mai mare prudenţă. A-ţi schimba religia nu este un lucru simplu. Am cunoscut oameni care şi-au schimbat religia şi care au avut multe dificultăţi după aceea. Trebuie aşadar dat dovadă de cea mai mare prudenţă. Dar dacă, după o lungă reflecţie, o persoană estimează că noua religie îi convine mai mult, ea este evident în drept să o schimbe. Aceasta recomand eu în general.
Cum putem fi angajaţi din toată inima pe o cale şi să nu afirmăm, în acelaşi timp, că am deţine monopolul adevărului?
Dintr-un punct de vedere budist, există o multitudine de aspecte, sau nivele de adevăr. Istoria budismului însăşi este un bun exemplu în acest sens. Buddha îşi adapta învăţătura în funcţie de diferitele persoane pe care le întâlnea. Asupra punctelor esenţiale, ca realitatea ultimă şi adevărul ultim, Buddha a dat explicaţii diferite care erau adesea chiar destul de contradictorii. Dintr-un anumit punct de vedere, am putea califica o credinţă ca nihilistă, dintr-un alt punct de vedere absolutistă. Există aşadar o opoziţie totală între cele două explicaţii, deşi amândouă au fost învăţate de Buddha.
Ceea ce mă face să spun că Buddha respecta dispoziţiile mentale ale fiecăruia. Pentru o persoană dată, dacă Buddha considera că o explicaţie era mai potrivită, atunci pentru acea persoană, şi pentru o anumită perioadă, aceea era adevărul ultim. Cum era mai util, el o învăţa deliberat această filozofie. Şi eu am înţeles că toate celelalte tradiţii non budiste aveau un foarte bun mesaj sau o foarte bună metodă pentru ameliorarea bunelor calităţi umane. În diferite circumstanţe şi sub diferite aspecte, fiecare religie deţine adevărul ei.
Este posibil să fii budist creştin sau creştin budist?
Poate la un stadiu iniţial. Cineva care crede sau îl respectă sincer pe Isus Christos şi pe Buddha poate fi considerat ca pe jumătate budist şi pe jumătate creştin. Dar mai apoi, odată cu dezvoltarea spirituală, nu cred că aceasta este posibil. Pentru un practicant budist, practica cea mai importantă este cea a vacuităţii. Unii fraţi creştini mi-au împărtăşi interesul lor viu pentru filosofia budistă a vacuităţii. Dar eu cred că din momentul în care acceptaţi vacuitatea rămâne prea puţin loc pentru un Creator sau Absolut. Vacuitatea înseamnă că totul este interdependent. Din acest punct de vedere filosofic, acceptarea sufletului permanent şi a unui Absolut sau a unui Atotputernic este mai degrabă dificilă.
Se poate spune că experienţa este aceeaşi şi că numai interpretarea diferă?
Este destul de dificil de generalizat. În fapt, experienţa poate să nu fie aceeaşi. Dacă vorbim de o stare de realizare relativ avansată, poate că nu are sens la acest stadiu – şi pentru că există diferenţe fundamentale – să vorbim de experienţe identice sau similare.
În sens larg, un creştin va putea să-l interpreteze pe Creator în contextul naturii relative. În acelaşi timp, Creatorul poate însemna baza tuturor fenomenelor. El va depinde atunci de interpretarea personală a fiecărui practicant. Unii vor putea vedea conceptul de Creator sau de creaţie odată cu înţelegerea unei lumi relative fără să acorde statut absolut unei fiinţe exterioare. Creatorul este atunci înţeles nu în sensul unui dumnezeu personal cum apare în tradiţia biblică, ci mai degrabă în termeni de esenţă de unde provine masa fenomenelor sau a evoluţiei. De exemplu vom putea spune despre un lucru, într-o perspectivă dată, că este ultimă, în timp ce într-o altă perspectivă ea va fi relativă.
Cum explicaţi faptul că atâţia tineri occidentali îl consideră pe Dalai Lama ca cel mai mare simbol şi conducător spiritual actual? Vă puneţi problema această uneori?
Nu, nu m-am gândit niciodată la aceasta. Eu îi consider pe aceşti tineri ca prieteni. Unii dintre ei spun că se simt foarte apropiaţi de noi din raţiuni spirituale. Dar, în acelaşi timp, ei sunt în cea mai mare parte simpli fiinţe umane care exprimă prietenia. Eu apreciz enorm prietenia lor.
Un mare număr dintre ei se simt totuşi înstrăinaţi de familia lor religioasă occidentală. Ce sfat le puteţi da?
Ceea ce sfătuiesc sau sugerez în general este că nu este necesar să ai spiritul religios sau să fii credincios. Chiar dacă rămâi non credincios, important este să fii o fiinţă umană bună şi prietenoasă. Bunătatea şi bunăvoinţa sunt pentru mine o religie universală. Aceasta contează. Eu fac mereu distincţie între credinţa religioasă şi natura spirituală înnăscută, făcută din bunătate şi afecţiune umană. Aceasta este pentru mine o altă formă de valoare spirituală. Atunci pentru mine, dacă aceste calităţi sunt prezente, nu există multe diferenţe între faptul de a intra sau a nu intra într-o religie sau alta – pentru că sentimentul religios este deja prezent. Poate că nu se va putea spune că această persoană este credincioasă, dar în orice caz ea practică în mod sincer esenţa religiei.
Budiştii îmi spun adesea că creştinismul este o religie dogmatică. Sunteţi de acord cu aceasta? Şi aţi spune că budismul este non dogmatic, şi chiar că el nu este o religie?
Neavând o cunoaştere aprofundată a creştinismului sau a tradiţiei creştine, îmi este foarte dificil să fiu categoric pe acest subiect. Dar, personal, aş avea tendinţa să cred că, în majoritatea religiilor, există o diferenţă între religia actuală şi modul în care fondatorul de origine a conceput lucrurile. De exemplu, în cazul creştinismului, îl aveţi pe Christos. La acea vreme dogma nu juca poate un rol atât de important. Mai apoi, discipolii au acordat mai puţină atenţie realităţii situaţiei de origine pentru a conferi cuvintelor lui Christos o autoritate dogmatică. La fel este şi în cazul budismului, inclusiv în budismul tibetan, în care unii acordă mai multă importanţă tradiţiei şi obiceiurilor decât sursei reale.
Dar diferenţa, remarcabilă în special în budismul Mahâyâna, este aceea că Buddha însuşi ne-a invitat de o manieră explicită să nu acceptăm cuvintele lui din simplu respect pentru el, ci să le încercăm şi să le examinăm numai pe baza comprehensiunii noastre personale. În acest sens, o libertate explicită a fost dată discipolilor lui Buddha. Buddha le-a spus clar discipolilor săi că aveau dreptul sau libertatea de a examina totul prin ei înşişi, inclusiv cuvintele lui. Şi dacă prin investigaţie ei ar descoperi o contradicţie cu experienţa reală, ei aveau atunci dreptul să-l respingă pe Buddha. A respinge nu vrea să însemne a exclude în totalitate, ci a căuta raţiunea subiacentă afirmaţiilor lui, chiar în timp ce aceasta pare a fi în contradicţie cu experienţa.
Dacă un tânăr tibetan vă întreabă cine este Isus, ce îi veţi spune?
Un mare om. Fără nici o îndoială. Evident, dintr-un punct de vedere budist, budismul este considerat ca ceea ce este mai bun pentru budişti, ceea ce nu vrea să însemne că budismul este ceea ce este mai bun pentru toată lumea. Budiştii îl consideră pe Isus Christos şi pe Mahomed ca mari oameni, mari maeştri. Ei au oferit alte învăţături, dar, pentru noi, nu sunt bodhisattva sau manifestări ale lui Buddha. În aparenţă, ei nu au un aer budist, dar în interior, în adâncul lor, ei sunt fiinţe extrem de treze. Potrivit scrierilor budiste, în special cele din budismul Mahâyâna, distrugătorul final al dharmei(Dharma= dualitate, n.t.) lui Buddha va fi un Buddha. În tradiţia budistă, se crede că învăţătura lui Buddha, sau eficacitatea învăţăturii lui, este limitată în timp şi că un buddha va veni să închidă capitolul. Un distrugător al dharmei.
Un meditant sau un călugăr care trăieşte şi meditează în solitudine ajută el lumea?
Da.
În ce fel ?
Tot aşa cum creştinii cred în Dumnezeu sau într-un Creator, budiştii, care nu cred în Dumnezeu, cred în fiinţe superioare. Buddha(la plural) şi bodhisattva (la plural) sunt pentru noi fiinţe superioare. Ei au o influenţă evidentă. Prin solitudine şi meditaţie profundă, ei sporesc vibraţia spirituală sau energia spirituală a lumii. Şi solitudinea şi meditaţia lor au drept efect sporirea propriei noastre experienţe spirituale. Noi credem că, de o anumită manieră, devenind receptivi la forţele acestor fiinţe superioare, noi putem evoca forţele lor prin meditaţie. Este un mod de a face. Cealaltă manieră este aceea că prin această meditaţie noi creăm în mod automat un mediu pozitiv acolo unde trăim.
Unele locuri sunt mai sacre decât altele?
O vibraţie sau o energie este creată în astfel de locuri [de meditaţie] de fiecare dată când  mai mulţi oameni practică o meditaţie profundă, oricare ar fi credinţa lor religioasă. Pentru noi, aceste locuri sunt sacre şi se fac pelerinaje acolo. Aceste locuri sunt amprentate de energia acestor persoane. Şi când alte persoane mai puţin încărcate cu energie se află acolo, ele primesc această forţă.
Credeţi că Tibetul este un astfel de loc?
Cred că Tibetul este astăzi mai puţin încărcat de energie decât era odinioară şi cred că există acolo multă energie negativă! Nu cred că aceasta este neapărat o superstiţie, căci acesta este şi sentimentul tibetanilor care se întorc în Tibet. Ei resimt un vid real, chiar dacă merg în locuri în care energia era foarte puternică.
Care este urgenţa pentru Occident de a ajuta Tibetul? De cât timp dispunem?
După părerea mea, este extrem de urgent. Eu cred că, dacă nimic nu se petrece acum în Tibet, această situaţie riscă să dureze astfel încă 10 ani.
Ce mesaj spiritual adresează lumii tragedia din Tibet?
Non-violenţa. Calea non-violenţei, a compasiunii şi a iubirii ca valori spirituale.
Cum faceţi să aveţi o viaţă atât de publică şi să fiţi tot timpul pe drumuri?
Nu prea mă gândesc la aceasta şi nu acord în mod special atenţie rolului meu public. Bineînţeles, mi se poate întâmpla de multe ori să tratez latura publică, dar în faţa oamenilor eu rămân un simplu călugăr budist. Tot aşa, când sunt acasă, sunt un simplu călugăr budist. Nu există aşadar diferenţă sau decalaj. Faţă de public mă consider ca un simplu călugăr budist şi, când sunt acasă, gândurile, cuvintele şi comportamentul meu sunt identice. Aşa încât nu am un efort deosebit de făcut când mă aflu în manifestări publice, pentru că nu există, practic, diferenţă între comportamentul meu, cuvintele şi gândurile în public sau în privat. Aceasta face ca lucrurile să fie mult mai simple.
* * *
Înţelepciunea lui Dalai Lama ne ajută să înţelegem cum ne putem urma propria cale cu reverenţă şi angajare, dezvoltând în acelaşi timp respectul şi umilitatea noastră faţă de celelalte căi. Nu este nici o îndoială că Dalai Lama îşi trage o mare parte din înţelepciunea sa din practica sa cotidiană a meditaţiei. În pofida marii diversităţi de forme şi de practici de meditaţie, noi aflăm ca şi el, prin practica sinceră a căii noastre, ceea ce el numeşte religia fundamentală a iubirii şi a compasiunii.
Cu prilejul unei conferinţe pe care am susţinut-o recent la Princeton, un fundamentalist creştin a ieşit din sală în momentul în care spuneam că, pentru mine, am putea să-l găsim pe Christos în fiecare persoană. În cele din urmă, nu pentru că Isus a zis: „Când mi-a fost sete mi-aţi dat să beau.”, el reprezintă religia omului însetat căruia i se dă un pahar de apă. Profundul mister al credinţei creştine este misterul realităţii, şi anume faptul că universalul şi particularul sunt în perfectă armonie. Nu tocmai aceasta este atunci când se spune că Spiritul lui Dumnezeu este în noi? Un budist învaţă şi practică marele adevăr uman care ne invită să ne iubim duşmanii, în timp ce tragedia din Bosnia continuă în fiecare zi sub pretinsele stindarde de creştină şi de musulmani. Lumina lui Dumnezeu vine să ne lumineze în fiecare inimă iubitoare.
Fie ca pelerinajul vostru cotidian să vă deschidă inimile pentru această lumină de iubire cu fiecare zi mai mult!
Cu toată dragostea mea,
Laurence Freeman, OSB
Sursa:  http://eusuntvictor.wordpress.com/2013/03/31/conversatie-cu-dalai-lama/

Cititi, analizati, concluzionati... Cu toti suntem Co-creatori in acest univers!

3 comments:

  1. This comment has been removed by a blog administrator.

    ReplyDelete
  2. This comment has been removed by a blog administrator.

    ReplyDelete
  3. This comment has been removed by a blog administrator.

    ReplyDelete

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...