Pagini

Thursday, 14 January 2010

11 SEPTEMBRIE 2001: MAREA ILUZIE



11 Septembrie 2001 : MAREA ILUZIE (Jocul Final Al Illuminaţilor, Alegerea Noastră : Frică sau Iubire?)


"Ce putem face?" sau "Orice rezistenţă este inutilă?"

Aici este punctul în care se alege grâul de neghină.

În mod cert, aceşti şobolani practic controlează băncile, guvernul, mass-media, o mare parte a tehnologiei şi mintea majorităţii oamenilor. Nu pare a fi drept, nu-i aşa? Acesta este punctul în care credinţa şi dreptatea trebuie să devină lumina noastră călăuzitoare.

Credem cu adevărat în Creator? Chiar credem că El vrea ca familiile noastre, cultura noastră şi lumea întreagă să fie dominate literalmente de o mână de atei materialişti şi egotici care consideră că 99% din populaţie este o turmă de vite sau în cel mai bun caz, nimic mai bun decât nişte sclavi?

Ştiu că acestea sunt idei greu de conceput pentru mintea omului, dar nu ne permitem luxul de a avea timp. Fiţi conştienţi că ignoranţa şi refuzul de a gandi, sunt condamnări la moarte. Ne aflăm într-o ipostază comparabilă cu Germania nazistă.

Deşi mai există locuri în care vă puteţi refugia sau unde puteţi emigra, nici acelea nu mai sunt sigure pentru mult timp. Dacă simţiţi în adâncul inimii voastre că există o forţă creatoare - Dumnezeu, atunci ştiţi că mersul către o Nouă Ordine Mondială tiranică nu este ceea ce vrea Dumnezeu.

Acest coşmar este o creaţie a fiinţelor umane care au uitat de legătura lor cu lumea spirituală. Ei au făcut şi continuă să facă alegeri foarte neinspirate. Depinde de noi ca indivizi să ne auto-examinăm şi să decidem dacă ne bazăm vieţile pe iubire, adevăr şi dreptate şi dacă ne menţinem aceste idealuri, sau dacă alegem să renunţăm la propria noastră suveranitate spirituală în favoarea acestor maeştri ai dezamăgirii.

CELE 7 PUNCTE ALE PROGRAMULUI

Dacă credem cu adevărat în Dumnezeu, şi dorim cu adevărat să experimentăm cele mai înalte stări spirituale de conştiinţă, avem multe de făcut. Deoarece un procent atât de mare de oameni îşi ascund capul în nisip atunci când este vorba de evenimentele din 11 septembrie, înseamnă că avem multă muncă de făcut.

Nu uitaţi că la începutul Revoluţiei Americane doar 5% dintre colonişti au participat la evenimente. Restaurarea Republicii noastre şi revitalizarea oricărui sâmbure de adevăr, pace şi dreptate în civilizaţia noastră reprezintă o acţiune spirituală. După cum afirma Thomas Jefferson, "rezistenţa în faţa tiranilor înseamnă a urma calea lui Dumnezeu".

Vă prezentăm un program cu 7 etape, care priveşte pe fiecare cetăţean.

1. Înainte de toate, închideţi ochii şi cercetaţi-vă sufletul în profunzime. Puneţi-vă în legătură, plini de Bucurie şi de fervoare, cu Sinele vostru divin, forţa creatoare a Universului.

Cereţi să primiţi claritate, îndrumare şi putere. Amintiţi-vă că puterea rugăciunii este mult mai mare decât puterea urii. Dacă a existat vreodată un moment în care să lăsaţi deoparte egoul, şi să cereţi ajutor, acum este acel moment!

2. Să fim conştienţi despre existenţa jocului reprezintă al doilea pas. Illuminaţi, în minţile lor deformate şi bolnave, au creat această iluzie distorsionată, au indus cât mai multă teamă, şi şi-au făcut treaba foarte bine.

Mai trebuie să înţelegem şi că 11 septembrie nu este punctul culminant al acestei drame perverse, ci este doar salva de început a strategiei jocului conducătorilor. Mai mult ca sigur vor urma şi alte evenimente hegeliene, probleme, virusuri, reacţii şi soluţii contrafăcute, apărând pe calea noastră.

3. A treia etapă presupune să adunăm cât mai multă informaţie obiectivă cu putinţă. După cum spunea Francis Bacon, "Cunoaşterea înseamnă putere!". Sursele şi materialele de referinţă în acest caz sunt pur şi simplu uimitoare.

4. Trebuie în mod obligatoriu să împărtăşim aceste informaţii prietenilor, familiei, cunoştinţelor şi străinilor, tuturor. Nu fiţi timizi! Dar nici nu fortati pe nimeni sa creada ce le spuneti voi. Fiecare om are liberul sau arbitru. Răspândirea informaţiei reprezintă un început excelent, deoarece este sintetică, pe înţelesul tuturor şi interesantă.

Mulţi dintre cei cu care veţi discuta nu vor uita aceste informaţii. Credeţi-mă, cu fiecare zi tot mai mulţi oameni încep să vadă minciunile şi manipulările. Oricine este în stare să creeze un site web, un grup de studiu sau să apară într-o emisiune televizată. Da, aceste acţiuni necesită timp şi energie, dar recompensa pentru informarea celorlalţi este foarte mare.

5. Nu le mai faceţi jocurile! Complacerea este cauza problemei. Nu le mai acordaţi credit. Nu! Arma numărul unu pe care conducătorii o folosesc pentru a ne înlănţui afectiv, mental şi fizic este manipularea prin sistemele bancare.

Mai mult, să ştiţi că toţi tiranii şi dictatorii doresc să fie în centrul atenţiei, iar în zilele noastre societatea este absorbită de preamărirea celebrităţilor. Mass-media este total centrată pe politicieni, starurile de cinema, atleţii faimoşi şi magnaţi. Închideţi televizorul.

El este cu adevărat o maşină de spălat creierele. Nu mai sprijiniţi "parohia" Hollywood-ului. Acum este timpul pentru noi, oamenii acestei naţiuni suverane, să ne creăm propriul sistem de comunicaţii, şcoli, afaceri şi sisteme economice bazate pe susţinere şi înalte valori umane. Trebuie să ne centrăm atenţia asupra lucrurilor adevărate şi bune din viaţă.

6. Punctul 6 este fundamental. Iubiţi pe toată lumea şi slujiţi-i pe toţi. Acesta este pasul spiritual spre exterior. Lăsaţi în urmă frica şi începeţi să manifestaţi iubirea pentru voi înşivă, pentru familie, pentru prieteni şi chiar pentru conducătorii necinstiţi.

Eu încă mai lucrez la aceste aspecte. Ajutaţi-i pe cei mai nefericiţi ca voi. Aceasta implică să trăim clipa prezentă, alocându-ne cele mai bune resurse şi energii pentru situaţia prezentă, detaşându-ne de rezultate. Rămânând centraţi şi având credinţă în Dumnezeu, vom putea rosti adevărul şi face ce avem de făcut cu curaj, forţă şi înţelepciune.

7. Al şaptelea punct. Unora le poate părea mai puţin important, dar mie mi se pare esenţial. Evadaţi, respiraţi adânc, întâlniţi-vă cu prietenii, distraţi-vă cu familia şi nu uitaţi să râdeţi.

Căci o viaţă fără bucurie nu merită trăită. Aşadar, asta este povestea. Totul se rezumă la o alegere personală. Putem trăi în frică şi ignoranţă, privind ca nişte victime cum poporul nostru, familiile şi societatea sunt ameninţate de afluxul de tiranie, sau putem trăi clipa prezentă, deschizându-ne şi urmându-ne inimile către iubirea lui Dumnezeu. Ne putem proclama suveranitatea divină şi putem face ceea ce este bine. Totul depinde de noi.

Sunt George Humphrey. În prezent, armata SUA se află în Irak. Până acum 1000 de băieţi şi fete americani au fost ucişi. Peste 9000 au fost trimişi acasă răniţi şi am cheltuit peste 250 de miliarde de dolari.

Estimări rezervate afirmă că am ucis peste 15.000 de irakieni. Am schilodit societatea lor iar centrul Irakului a devenit un deşert pustiu datorită utilizării uraniului îmbogăţit. Şi, apropos, nu a existat nici o armă de distrugere în masă. E destul de clar că avem cu toţii o alegere de făcut.

Este adevărul important? Credem într-o republică constituţională unde se respectă drepturile omului, sau vrem să lăsăm naţiunea si lumea intreaga, în mâna unei elite care ne conduce către un stat Mondial poliţienesc? Şi cel mai important - credem în Creator şi în legile universale ale păcii, dreptăţii şi iubirii? Sper că veţi considera acest documentar valoros şi că veţi cerceta sursele de inspiraţie. Vă mulţumesc pentru atenţie.

(din documentarul "9/11 - The Great Illusion")


"Acesta este un filmul lui George Humphrey legat de atacurile din 11 Septembrie. Conţinutul este similar cu cel al altor documentare legate de acest eveniment, dar cu o întorsătură majoră. Filmul include evenimentele cunoscute, oferind selsecţia de dovezi ale lui George, dovezi ce sugerează că atacul a fost unul "planuit din interior".

Ceea face acest film diferit de celelalte este faptul că după iniţiala examinare a probelor, George oferă un cadru filosofic şi sugestii utile cu privire la ce ar trebui să facem pentru a remedia situaţia.

Mai degrabă decât a lăsa audienţa să fie preocupată cu detaliile deprimante, George face tot ce poate pentru a picta o imagine pozitivă - situaţia poate fi schimbată dacă noi ne schimbăm modul în care privim lucrurile.




Leo Zagami a fost, până de curând, membru al Francmasoneriei, având gradul 33. Aparţinând aşa-zişilor “Illuminaţi” italieni prin tradiţia familiei sale, el a fost iniţiat în anumite secrete oculte încă din copilărie şi a fost membru în diferite loji secrete italiene şi britanice. Fiind un privilegiat al lojii Propaganda Due, ar fi trebuit să urmeze la conducerea acesteia, dacă nu s-ar fi retras din masonerie.

Acest interviu ne introduce în lumea societăţilor secrete şi confirmă încă o dată, din interior, planurile “Illuminaţilor” de a instaura Noua Ordine Mondială, care se referă de fapt, la un stat global de tip fascist.

Datorită poziţiei şi educaţiei sale, Leo Zagami a avut acces la cele mai întunecate secrete ale Francmasoneriei şi “Illuminaţilor”. El a fost martor la ritualuri satanice de magie neagră, experimente de control mental şi tortură, care se petrec frecvent în interiorul lojilor masonice. El s-a hotărât să părăsească Francmasoneria şi a început să facă dezvăluiri zguduitoare privind adevărata faţă a acestei secte .

A fost apoi hărţuit, ameninţat, răpit şi torturat. A început să îşi publice dezvăluirile pe Internet, iar pagina de web i-a fost închisă. A continuat însă să facă aceste dezvăluiri, pe care le publică acum pe pagina de web “Illuminati Confessions”.
http://www.illuminaticonfessions.webfriend.it/index.htm.

În afară de intenţia sa de a face aceste dezvăluiri pentru ca planurile criminale ale Francmasoneriei mondiale să poată fi stopate, el consideră şi că aceasta este, în cazul său, strategia care îi oferă cele mai multe şanse de supravieţuire.

Vă prezentăm transcrierea unui interviu cu Leo Zagami postat pe Internet.


Noua Ordine Mondială, fascism deghizat

Leo Zagami: Numele meu este Leonard Zagami, am 37 de ani şi aceasta este povestea mea. Conform tradiţiei familiei mele, am devenit pe parcursul vieţii membru al mai multor societăţi secrete, fiind implicat în ceea ce se numeşte Noua Ordine Mondială.

Noua Ordine Mondială este, pentru anumiţi indivizi, o modalitate de a introduce în toată lumea fascismul, iar pentru a face aceasta ei vor să folosească mijloace tehnologice (de exemplu microcipurile) pentru a putea supraveghea întreaga populaţie şi pentru a controla toate aspectele vieţii noastre.

Totul este în mâinile “Fratelui cel mare” – Big Brother – inclusiv poliţia, poliţia militară, serviciile secrete civile şi militare. În acest moment, toate aceste instituţii nu slujesc interesele naţiunilor, ci sunt în slujba corporaţiilor care se ocupă cu menţinerea acestei mari afaceri, împreună cu anumite familii importante şi anumite bănci care sunt implicate.


Când ajungi la un grad înalt în masonerie afli de existenţa puterii oculte

Francmasonii încep la nivelul inferior, ca instituţie caritabilă. După ce treci de primele trei grade, intri într-un rit care poate fi Ritul Scoţian sau oricare altul, în funcţie de locul în care te afli în lume. Pe parcurs, atingi grade din ce în ce mai mari, alăturându-te şi având activitate într-o lojă mare, în calitate de ofiţer.

Ajungând apoi Mare Ofiţer, conducător al unui întreg grup de francmasoni, devii tot mai conştient de faptul că începi să ai contact cu anumite forţe oculte din spatele scenei.

Ele influenţează politica, religia şi toate acele subiecte care nu ar trebui să fie discutate în francmasonerie, dar care, de fapt, sunt discutate în secret. Chiar şi în Ritul Scoţian, de la un anumit nivel în sus, este permisă abordarea temelor politice.

Noi doream, în Comitetul de la Monte Carlo, să realizăm un echilibru între membrii organizaţiei Opus Dei, care exercită o influenţă specială în această epocă - mulţi dorind să li se asocieze - şi ceilalţi membri ai francmasoneriei şi ai altor societăţi secrete.

Opus Dei şi satanismul

Pentru mine, experienţa cu Opus Dei a fost destul de interesantă. Obişnuiam să particip la reuniunile “Illuminaţilor” care se ţineau la sediul central al Opus Dei în Bologna, Villa Leone. Propietarului, Carlo Maria Baserga, nu îi era frică să ne arate adevărata lui faţă, deoarece noi eram “băieţii cei răi”. Acesta era cunoscut ca fiind un excentric şi ieşea adeseori cu iubitul său cel tânăr, să ia prânzul.

Toate aceste întâlniri între luciferici aveau loc la sediul central al organizaţiei Opus Dei şi acest lucru mi se pare foarte semnificativ (n.n. Opus Dei este o organizaţie secretă din interiorul Bisericii Catolice).

În aceasta perioadă, organizaţia Opus Dei este mai puternică decât masoneria, mai ales în Italia şi mulţi francmasoni au legitimaţie dublă, pentru ambele grupări. Înscrierea în organizaţia Opus Dei este o afacere foarte bună, care aduce foarte mulţi bani, deoarece majoritatea membrilor ei sunt afacerişti.

Conflictele fac jocurile “Illuminaţilor”

Eu, prin faptul ca mă expun în felul acesta, prin dezvăluirile pe care le fac, probabil că nu voi mai putea avea niciodată în viaţa mea o slujbă într-una din marile corporaţii. Este foarte greu pentru mine să-mi duc existenţa, deoarece mă finanţez singur, nu am pe nimeni care să mă susţină, în timp ce îi avertizez pe oameni asupra unui duşman pe care de obicei ei refuză să admită că există.

Dacă eşti ocupat să ai grijă de familie, de copii, de slujbă, este dificil să te mai focalizezi şi asupra unei Conspiraţii Globale, este dificil să te opreşti, chiar şi numai pentru un moment, din ceea ce faci şi să te gândeşti la asta. Exact asta urmăresc ei: ca noi să nu gândim. Atunci când gândim, începem să devenim periculoşi.

Illuminaţii au făcut experimente de-a lungul anilor, în special în ceea ce priveşte controlul minţii şi "strategia fricii". P2 este o lojă foarte importantă, deoarece aplică această strategie a fricii (fiind implicată şi în afacerea Gladio). Această operaţiune (Gladio) este o operaţiune care s-a aflat în spatele conflictului aparent dintre comunişti şi fascişti, aşa cum alte conflicte ulterioare dintre comunişti şi Europa Occidentală au avut rolul de a ascunde alte jocuri murdare ale “Illuminaţilor”.

“Illuminaţii” inventează întotdeauna conflicte pentru a-şi ascunde propriile jocuri de interese. Astăzi este vorba despre conflictul dintre creştini şi musulmani, mâine probabil vor inventa un conflict între pământeni şi extratereştri.


Întrebare: Daţi-mi câteva exemple de francmasoni care sunt activi în politica mondială.

Leo Zagami: George H. Bush, tatăl, împreună cu fiul său, George W. Bush, ambii iniţiaţi în ordinul Skull & Bones, John Kerry, iniţiat în acelaşi ordin. Kissinger, care aparţinea lojii P2 din Monte Carlo şi care este în continuare o persoană foarte influentă. Gordon Brown (n.n. primul ministru al Marii Britanii) şi Tony Blair (n.n. fostul prim-ministru al Marii Britanii). Se hotărâse ca Gordon Brown să fie prim-ministru, când eu eram la Loja Kirby. În octombrie-noiembrie 2003 eu deja ştiam că Gordon Brown va deveni prim-ministru.

Masonii s-au folosit de Tony Blair o perioadă de timp, atât cât au avut nevoie, pentru ca apoi să se debaraseze de el, înlocuindu-l cu altcineva, care li se părea mai potrivit. Loja Kirby este o lojă fondată de Banca Angliei şi de aceea majoritatea membrilor ei sunt bancheri. Am aparţinut şi acestei loji o perioadă de timp.

Masoneria engleză şi Noua Ordine Mondială

Mentorul meu, prinţul Alliata mi-a spus că din cauza faptului că francmasoneria italiană este divizată în mai multe ramuri, cel mai bun lucru pe care l-aş putea face, ar fi să merg în Anglia şi să devin membru al Marii Loji Unite a Angliei, pentru a-mi stabiliza poziţia.

Loja Kirby 2818 are o istorie lungă şi bogată. A fost o experienţă interesantă pentru mine să mă alătur acestei loji pentru o vreme. Chiar dacă am fost şi membru al unor loji italiene pentru perioade mai mari de timp (cum ar fi Loja Minerva, Loja Garibaldi), totuşi am considerat experienţa mea în Londra ca fiind una dintre cele mai importante. Acolo am aflat despre faptul că Noua Ordine Mondială are în Londra unul din cele mai importante centre ale sale.

Ordinele “cavalereşti” şi serviciile secrete

Cei care manipulează totul sunt de obicei familiile de “Illuminaţi” pe care le susţine Vaticanul. Cei care vor să înfiinţeze Noua Ordine Mondială sunt “cavalerii” recunoscuţi de Vatican: Cavalerii Sfântului Graal, Cavalerii de Malta, Cavalerii Sf. Ion.

Aceşti “cavaleri” fac toţi parte din serviciile secrete americane, CIA, MI6, MI5 în Anglia. Cei care aparţin şi serviciilor secrete au “loialitate dublă”; deşi ar trebui să fie loiali ţării lor, ei fac totuşi jurăminte de loialitate faţă de “Ordinul Sfânt” din care fac parte. Aceste “Ordine Sfinte” sunt sub controlul Papei şi al numeroşilor lideri ai săi.

Există multe ordine cavalereşti în afara Vaticanului, care controlează multe ramuri ale aristocraţiei: în Anglia - Ordinul Regal al Jartierei, care conţine membri ai tuturor liniilor genealogice aristocratice europene, care sunt toate, mai mult sau mai puţin, înrudite între ele; în Austria, de exemplu, există Ordinul Cavalerilor Teutoni.

Putem spune că toate aceste ordine cavalereşti funcţionează ca o structură invizibilă militară, pe care o pot vedea numai cei care cunosc semnificaţia diferitelor simboluri folosite în francmasonerie tocmai în acest scop. Francmasoneria înglobează oameni din toate aceste ordine cavalereşti şi ea a luat fiinţă ca o necesitate de a implica şi nivelurile mai joase ale societăţii vestice în structura piramidală a Illuminaţilor.

Aşa se explică faptul că în Marea Britanie există aproape 500.000 de francmasoni, deci nu putem vorbi de o societate de elită, ci de o mare societate cu O Singură Elită, care există în centrul ei şi care o conduce… {Sfarsitul primei parti}


Despre identitatatile si nationalitatile Illuminatilor nu se cunosc decat foarte putine lucruri, dupa cum este usor de banuit. In schimb planurile lor devin vizibile pe masura ce “valul” de pe ochii celui care vrea sa afle Adevarul, este ridicat in egala masura de setea cunoasterii si de dorinta de a fi cu adevarat liber.

Puterea lor este cu adevarat mare si temuta de oricine ajunge sa afle cate ceva despre ei. De-a lungul mileniilor, au desavarsit arta conspiratiei pana aproape de piscul perfectiunii. Proba de nestirbit a Timpului le-a slefuit politica in patru mari directii, simple si greu de contracara:

1.Creaza conflicte si razboaie in care cele doua parti provocate, lupta una impotriva celeilalte si nu contra adevaratului instigator.
2. Nu apar niciodata in vazul tuturor.
3. Finateaza toate partile implicate in conflict.
4. Trec intotdeauna drept instanta impaciuitoare care pune capat conflictelor.

Exemple de acţiuni ale Illuminatilor sunt atât de multe dar trebuie să avem ochii deschişi şi să vedem Adevărul. Kennedy a fost singurul preşedinte care l-a ales poporul contrar voinţei Illuminatilor şi îi ştim cu toţii soarta. Când lumea se mai liniştise după cele două războaie mondiale americanii au găsit Vietnamul, ulterior Irakul, şi datorită căderii celor două turnuri Afganistanul.

Şi povestea cu "nain-ileven" e cusută tare cu aţă albă după cum se vede în filmul de mai jos. Dacă cineva mai este atât de naiv încât să creadă că 5 pigmei cu briceage au dărâmat două clădiri simbol ale Americii...

World Trade Center 911 BOMBINGS COVER UP




Initiatii pe taramurile spiritului afirma la randul lor ca Illuminati sunt doar o uriasa piatra de incercare peste care omenirea este nevoita sa treaca in decursul evolutiei sale de la o specie agresiv-egotic-materialista spre o clasa superioara a desavarsirii spirituale. Tot ei afirma ca Illuminati sunt de fapt fructul greselilor noastre, deoarece daca ar avea acces la bogatie si putere absoluta, peste 90% din oamenii din prezent ar actiona la fel ca actualii Illuminati.

CITITI, ANALIZATI, CONCLUZIONATI.... CU TOTII SUNTEM CO-CREATORI IN ACEST UNIVERS !

4 comments:

  1. Citeam cu mare interes blogul tău..Sincer ... Până mi-a sărit în ochi următorul alineat.
    Exemple de acţiuni ale Illuminatilor sunt atât de multe dar trebuie să avem ochii deschişi şi să vedem Adevărul. Kennedy a fost singurul preşedinte care l-a ales poporul contrar voinţei Illuminatilor şi îi ştim cu toţii soarta. Când lumea se mai liniştise după cele două războaie mondiale americanii au găsit Vietnamul, ulterior Irakul, şi datorită căderii celor două turnuri Afganistanul

    Mi-a sărit în ochi tocmai pentru că este scris de mine aici. Nu este nici o problemă dacă ai copiat...Nu mă supăr. Adevărul și Informația trebuie să ajungă la cât mai mulți oameni. Trăim într-o minciună cumplită. Totuși mai dă și tu sursele. Nu țin să mă dai pe mine... dar Descoperă.ro s-au documentat mai mult și e păcat să nu le dai credit. În rest numai de bine ... Faci o treabă minunată aici.

    ReplyDelete
  2. Acest articol este luat pe bucati, si l-am completat eu la urma, adica am luat de pe mai multe site-uri anumite bucati... si am facut un post.

    De aceea acest articol nu are sursa, ca erau mai multe surse...
    Este unul din putinele posturi care nu are sursa, in rest te poti uita sa te convingi singur, daca eu dau sursele sau nu ...

    Nu am nici un interes sa nu dezvalui sursa, eu nu castig vreun ban din acest blog... cu cat scriu mai multi despre aceste lucruri, cu atat mai bine!

    As fi pus sursa, dar dupa cum ti-am zis, era din mai multe parti luat acest articol... oricum daca nu ma crezi, imi cer scuze totusi daca este vreo bucata de la tine de pe blog, pentru ca nu am dezvaluit sursa.
    Numai Bine!

    ReplyDelete
  3. nu e vorba daca te cred sau nu. Repet NU MA SUPĂR. Este ok... Am fost plăut impresionat că ce am scris au mai ajuns şi pe alte părţi... E ok. Cu cât mai mulţi cu atât mai bine.

    ReplyDelete
  4. nici nu trebuie sa castigi vriun ban Adrian atata timp cat ai cu ce sa traiesti si ai strictu necesar de acum incolo cea mai mare bucurie este sa ii ajuti si pe alti sa evolueze spiritual prin postarile tale si prin cartile care le-ai pus pe Blog si faci o munca super brevo tie,eu cred ca cu cat dai mai multa bucurie la oameni o primesti inzecit inapoi poate ai si remarcat lucru asta.

    ReplyDelete

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...